Redeschidere popota

La data de 30.09.2011 am fost anuntati de directorul unitatii ca s-a hotarat inchiderea popotei unitatii. Motivatia a fost lipsa fondului de rulment, unitatea fiind in imposibilitatea de a asigura fondul ca urmare a unei adrese a ANP ce interzice de ceva timp acest mod de lucru.
Dupa cum stiti in cursul lunii august 2011 SNLP Filiala Giurgiu a virat suma de 500 de lei (convenita pentru fiecare organizatie sindicala la acel moment) pentru asigurarea fondului de rulment necesar functionarii popotei. La cateva zile suma i-a fost returnata (nu cunoastem motivul exact) iar in sedinta consiliului de conducere din data de 28 septembrie 2011 discutia a fost reluata. SNLP a informat, din nou, ca este dispus sa vireze banii respectivi si se astepta un raspuns si din partea celuilalt sindicat. Vineri conducerea a aflat ca Sindicatul Fraternitatea nu poate sa vireze suma (motivul este probabil cunoscut si nu este treaba noastra sa-l dezbatem). Drept urmare conducerea a hotarat inchiderea popotei de la 1 octombrie.
Astazi 03 octombrie 2011 conducerea Filialei Giurgiu a SNLP a extras din contul filialei suma de 1000 de lei si a virat-o catre unitate (suma apartine in continuare sindicatului si este doar la dispozitia unitatii temporar) pentru a se constitui fondul de rulment.
Drept urmare, maine, cel tarziu miercuri popota urmeaza a fi redeschisa pentru functionare pana cand va intra intr-un proces de renovare cu fonduri europene. Si ulterior renovarii, sindicatul nostru este dispus sa vireze suma pentru fondul de rulment (in functie de nivelul sumei) pentru a evita o situatie jenanta, in care fiecare dintre dvs. sa fiti nevoiti sa contribuiti la fond iar cei ce nu au contribuit sa nu aiba posibilitatea sa serveasca masa.
SNLP Filiala Giurgiu este alaturi de intreg personalul unitatii si a procedat conform principiului solidaritatii si colegialitatii si va invita la popota pe cei care serviti masa aici.
Vom face gesturi de acest gen de cate ori va fi nevoie pentru a dovedi ca suntem un sindicat pentru care membri si colegii de unitate sunt importanti si conteaza.

Comentarii închise.