Informari

Pentru o bună organizare a beneficiilor oferite de SNLP vă informăm că facturile emise pe Cosmote vor fi păstrate în vederea ridicării de către abonaţi timp de 3 luni la administratorul contului responsabil la nivelul filialei Giurgiu, Vlad Giucă.
După acest termen, în cazul neridicării de către abonaţi acestea vor fi distruse prin tocare (pentru a se păstra confidenţialitatea) din cauza lipsei spaţiului de păstrare. 
Drept urmare cei interesaţi de facturile Cosmote sunt invitaţi să le solicite în termen de cel mult 3 luni de la data emiterii.

În altă ordine de idei ANP prin Direcţia Economico-Administrativă ne informează, în sfârşit, că sporul de vechime (gradaţiile) pentru cei care îndeplinesc condiţiile de majorare în acest an, se va pune în plată într-un mod de calcul folosit până la intrarea în vigoare a Legii nr. 284/2010. La serviciul financiar din unitate se lucrează la calcularea sumelor şi probabil la salariul din decembrie personalul în cauză urmează să primescă banii.

Comentarii închise.