Daniel ANDRONE revine ! Grație Bogdan !

DA, titlul articolului reflectă întocmai situația de drept ce se prefigurează ca urmare a soluției Curții de Apel București, în dosarul Androne versus Penitenciarul Giurgiu. Spun asta, pentru că astăzi, 15.11.2012 la CAB, a avut loc judecarea recursului înaintat de Penitenciarul Giurgiu la sentința Tribunalului Giurgiu prin care, la 29 februarie 2012 se dispunea reîncadrarea contestatarului (Androne Daniel) și plata drepturilor bănești restante începând cu 18.09.2011.
Astăzi Curtea de Apel a RESPINS recursul unității. După unele mici acțiuni birocratice, colegul nostru Daniel ANDRONE va reveni la muncă.
Este meritul domnului avocat Bogdan SCARLATACHE – avocatul Filialei Giurgiu a SNLP - care a dat din nou dovadă de maximă competență profesională, reușind să rezolve situația în cel mai scurt timp posibil, după ce acum câteva luni, a reușit să anuleze tot la CAB o sancțiune disciplinară aplicată unui membru SNLP.

Comentarii închise.