Despre ședințe

În data de 19 iunie 2013 a avut loc o ședință a Comitetului de Filială. Ne-am propus să reactivăm acest comitet și să avem ședințe lunare sau dacă este cazul și mai des. În paralel continuăm să solicităm conducerii întâlniri la care să discutăm probleme generale a le membrilor SNLP sau punctual pe structuri de activitate. Ședința din 19 iunie a fost una la care sau discutat probleme generale de sindicat iar colegii din comitet au fost informați cu privire la rezultatele chestionarelor ce au fost centralizate. Rezultatele vor fi făcute publice foarte curând ca fiecare dintre voi să afle care este linia SNLP în Penitenciarul Giurgiu.
De asemenea s-a discutat despre ofertele de vacanță publicate deja la avizierul sindical și pe site, despre intenția de a achiziționa un număr de șepci pentru protecția colegilor care lucrează în aer liber (puncte de lucru, însoțire, etc.) și a unui număr de carduri SNLP necesare pentru a beneficia de ofertele publicate.
Pentru că s-a constat defecțiunea iremediabilă a aparatului de aer condiționat din PP 3 s-a stabilit achiziționarea unui aparat nou (ulterior, conducerea filialei a stabilit și achiziția unui aparat de aer condiționat pentru montarea în PP 1, unde momentan nu există).

În altă ordine de idei dar tot o acțiune SNLP a fost convocarea unei întâlniri între SNLP și conducerea unității la data de 21 iunie 2013 ora 13.00. Au participat subsemnatul, Daniel Manea și cei 4 șefi de tură, membri SNLP pe de o parte, respectiv directorul și directorul adjunct SDRP precum și șeful serviciului Regim penitenciar pe de altă parte. S-au discutat problemele pe care șefii de tură le au în îndeplinirea sarcinilor de serviciu dar și alte probleme importante pentru plutoane. Amănuntele le puteți afla de la șefii de tură (titulari) care au participat la întâlnire. Motivul este legat de faptul că evităm expunerea publică a rufelor murdare.

În perioada 25-27 iunie 2013 între orele 16.00-21.00 în Parcul Mihai Viteazul din oraș a fost mediatizată Ziua penitenciarelor precum și activitatea desfășurată în unitate ieri, 28 iunie, Ziua porților deschise, prima acțiune de acest gen în Penitenciarul Giurgiu, motiv pentru care toți cei implicați merită felicitări.

În data de 28 iunie 2013 la convocarea directorului unității, în sala de pregătire, s-a ținut o festivitate la care au fost invitați membrii consiliului de conducere precum și alte persoane care prin prezența lor nu au afectat îndeplinirea sarcinilor de serviciu. S-a dat citire mesajului directorului general al ANP cu ocazia Zilei de 29 Iunie – Ziua personalului din sistemul penitenciar și au fost premiați și felicitați câștigătorii scrutinului organizat în unitate.
Este de menționat faptul că ag. șef adj. Barbu Alexandru-Marian, agent operativ, membru SNLP – spre mândria noastră, a fost desemnat drept cel mai bun agent supraveghetor din sistemul penitenciar fapt care ne onorează ca organizație sindicală și cred că sunt în asentimentul tuturor când spun că premiul poate fi considerat ca aparținând întreg sectorului operativ din unitate. Felicitări colegului nostru care urmează a fi premiat de Filiala Giurgiu a SNLP pentru rezultatul muncii sale.

Tot ieri 28 iunie a avut loc ședința Consiliului de Conducere al unității ai căror membrii au fost informați cu privire la postarea unui anunț privind posturile ce fac obiectul schimbării din funcție. Anunțul este publicat la avizierul unității precum și în PC 1 iar solicitările se depun la Biroul Resurse Umane până la 04 iulie 2013 ora 15.00.

Comentarii închise.