Ședință SNLP-Conducere 06.12.2013

Vineri, 6 decembrie 2013 a avut loc o întâlnire între SNLP și conducerea unității reprezentată de director, directorul adjunct SDPR și șeful serviciului regim penitenciar având ca temă activitatea și problemele sectorului vizită și ale structurii de însoțire ppl din unitate.
Inițial, ședința era planificată pentru data de 29.11.2013 dar în absența directorului adjunct am preferat replanificarea acesteia.
Au participat din partea SNLP vicepreședintele Eugen Petcu, din partea sectorului vizită: Gabriela Dimiean, Adrian Mincă și Iulian Dragu iar din partea structurii de însoțire: Ionuț Zlate, Cristian Leu, Stelian Pîrvan și Cristi Silivestru.
* S-au solicitat clarificări referitor la primirea prin sectorul vizită de obiecte decorative pt. Crăciun;
* S-au solicitat lămuriri despre situațiile în care ppl solicită carduri motivând că sunt deteriorate sau pierdute, motivul real fiind altul;
* S-a dispus o măsură și a fost adusă la cunoștința celor implicați în sensul că șeful de secție v-a fi dotat cu un cântar ce v-a folosi la verificarea cantităților de alimente aduse de ppl de la sectorul vizită. Considerăm că acest lucru complică activitatea și încarcă volumul de muncă pentru cei în cauză. În plus nu se va putea stabili cu exactitate modalitatea prin care eventual o ppl ar ajunge cu o cantitate mai mare pe secție;
* O altă măsură adoptată este că o anumită categorie de ppl va fi planificată la vizită în serii reduse numeric;
* S-a solicitat un program pe baza căruia serviciul medical să ridice medicamentele aduse ppl prin sectorul vizită și s-a luat în calcul prelungirea programului de primire a televizoarelor;
* La structura de însoțire s-a ridicat problema orelor suplimentare acumulate precum și a concediilor de odihnă restante propunându-se soluții de remediere a acestor probleme printr-o mai bună organizare;
* S-au solicitat și nu pentru prima dată mijloace de legătură pentru personalul structurii. de această dată așteptăm reacția unității deoarece la nivel sindical am achiziționat în ultima perioadă suficiente stații RTP;
* S-a discutat și despre necesitatea curățării unor spații pentru a crea o bună vizibilitate asupra ppl la curțile de plimbare și mai ales pe perimetrul unității.
Au fost ca de obicei discuții constructive doar că urmărirea măsurilor asumate de conducere va avea o atenție sporită din partea noastră.

Comentarii închise.