Astăzi este despre angajații sistemului

FotoRespectul se câștigă prin muncă, profesionalism și dedicare. Forța unei entități, a unei instituții stă în angajații săi. Când discutăm despre un sistem ca cel penitenciar argumentele capătă noi dimensiuni.
Trebuie să vorbim despre riscurile la care angajații sunt expuși în fiecare secundă a activității (chiar și după program), trebuie să vorbim despre sacrificiul pe care aceștia îl dovedesc, despre responsabilitate maximă, despre curaj, loialitate, dedicare și asumare!
Intensitatea, complexitatea și volumul de muncă ne fac să uităm despre greutățile cu care ne confruntăm și să considerăm că ce facem este doar normal. Nu este așa, munca depusă în sistemul penitenciar aparține unor eroi care sunt în alertă tot timpul și care reușesc întotdeauna să treacă peste momentele delicate cu fruntea sus.
Avem un stil propriu în care socializăm și relaționăm pentru că sistemul ne ține cuplați la tensiunea serviciului și peste orele de program.

Astăzi însă, trecem peste toate pentru că este ZIUA LUCRĂTORILOR DIN SISTEMUL ADMINISTRAȚIEI PENITENCIARE!!!
Astăzi serbăm eroii activi și cei pensionați și le permitem o zi de respiro în care să socializeze uman și să-și compenseze efortul depus în serviciu cu câteva ore de bucurie și voie bună ÎMPREUNĂ – șefi sau subordonați, experimentați sau nou încadrați, femei sau bărbați pentru că ÎMPREUNĂ SUNTEM ECHIPA PENITENCIARULUI GIURGIU parte a sistemului penitenciar.
LA MULȚI ANI DRAGI COLEGI DIN UNITATE ȘI DIN SISTEM!

Comentarii închise.