29 Iunie – pentru angajați

Prin Legea nr. 293/2004, republicată a fost proclamată ziua de 29 iunie “Ziua personalului din sistemul administrației penitenciare”.
Ne serbăm ziua cum putem atât prin implicare sindicală cât și prin implicarea conducerii unității.
Sunt de punctat 3 evenimente organizate cu această ocazie, astfel în ordine cronologică:

20170624_17365224.06.2017 – Sub organizarea BEx SNLP a avut loc competiția de minifotbal între 8 unități din zona de sud a țării: Giurgiu, Rahova, Jilava, Mărgineni, Spital Jilava, Găești, Slobozia și A.N.P.
După 8 ore de fotbal între colegi și deja prieteni (ne întâlnim acolo din 2012) cu nerv și tensiune pe o căldură greu suportabilă, Penitenciarul Giurgiu s-a impus în finala cu Rahova și am completat astfel viitoarea vitrină cu trofee. Locul 3 a fost ocupat de Jilava. O victorie care ne onorează pe noi ca echipă și face cinste unității pe care o reprezentăm.

_DSC032528.06.2017 – În organizarea SNLP – Filiala Giurgiu a avut loc competiția locală de minifotbal între structurile din unitate. După faza grupelor și jocurile din semifinale, în data de 28.06.2017 s-a disputat finalele. Finala mică, între Escorte+Însoțire și Logistică a fost câștigată de prima echipă care a ocupat astfel locul 3.
În finală s-a impus fără probleme echipa formată din angajați ai grupei de intervenție și ai sectorului administrativ contra celor ce au reprezentat structura 4.

20170629_18353229.06.2017 – La invitația directorului unității, la masa festivă organizată la Restaurant Dana V au participat peste 150 de colegi din unitate. SNLP GIurgiu a susținut evenimentul și s-a ocupat în principal de partea de enterteinment și bună dispoziție.
Ne-am relaxat pentru câteva ore la mijlocul unui an greu. Apreciem disponibilitatea conducerii unității la consultare sindicală când evenimentul privește angajații unității și sperăm ca rezultatul să bucure pe cei prezenți.

Comentarii închise.