S.N.L.P. – sindicat reprezentativ la Giurgiu

Nu am găsit un titlu acestui articol și am apelat la exprimarea unei situații de fapt, valabilă din 01.11.2011 până în prezent și …pe viitor cât vom avea lângă noi colegi care ne înțeleg demersurile și eforturile sindicale.
În ultima perioadă acest canal de comunicare a ieșit un pic din zona de interes (îmi asum criticile) pentru că ne-am bazat mai mult pe comunicarea prin SMS. Știm că așa informațiile ajung mai direct la destinatar însă, înțelegem și nevoia de informare mai detaliată pe care o solicită membrii.
Vom relua cu o intensitate potrivită scopului și interesului în care a fost înființat acest website postările de informare cu precizarea că ne vom adresa în special membrilor din unitate și vom trata problemele locale.
Despre problemele sistemului și demersurile sindicale la nivel de ANP se ocupă în continuare BEx și liderul SNLP pe www.snlp.ro.

Din 03.02.2018 conducerea unității este asigurată de cms. șef Marian-Cornel Popescu (detașat de la ANP). 
Am așteptat un timp să înțelegem stilul de management al noului director pentru a ne exprima în cunoștință de cauză și pe o direcție care să ne conducă la un dialog cu acesta.
Din discuțiile purtate în calitate de lider SNLP cu directorul unității în această lună am constatat că este dispus dialogului și că vrea să se implice proactiv în activitatea din unitate. Deja o face prin prezența în unitate în sectorul de detenție în fiecare dimineața și nu numai.
Mâine vom ”pretinde” directorului unității prezența la sala de pregătire (înainte de intrarea în serviciu) pentru un dialog cu personalul unității și transmiterea directă către oameni a intențiilor și strategiei profesionale pe care intenționează să o adopte.
De asemenea vom solicita să i se permită și personalului să-și exprime punctul de vedere.

Despre demersuri inițiate de SNLP și finalizate cu succes vom vorbi curând pentru că unii par că uită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>