Info – Comitet de filială 28.02.2018

Miercuri a avut loc întâlnirea lunară a Comitetului de Filială al S.N.L.P. Giurgiu. Chiar dacă vremea ne-a fost potrivnică și au fost prezenți doar 10 reprezentanți ședința a avut loc și am avut timp să ne discutăm problemele sindicale din ultima perioadă.
Am preferat să nu invităm conducerea pentru a avea timpul necesar pentru discuții și analiza unei perioade în care a debutat mandatul noului director. Am luat act de sesizările și propunerile celor prezenți și am pregătit câteva subiecte pentru ordinea de zi a ședinței Consiliului de conducere de luni, 05.03.2018/10.00.
Am reținut și ulterior (ieri) am prezentat directorului zvonistica la zi solicitându-i să facă un efort și să se prezinte la sala de pregătire pentru discuții cu personalul înainte de intrarea în serviciu. A confirmat prezența în perioada imediat următoare. Astfel, oamenii vor afla direct de la sursă intențiile și strategia directorului și vor avea posibilitatea să-și elimine temerile. În discuția de ieri dânsul a fost surprins de zvonurile privind retragerea cuptoarelor cu microunde sau a scaunelor din posturile de pază afirmând că nu a avut niciun moment acestă idee. Bănuim doar că unii ”binevoitori” lansează zvonuri cu interes. Citește continuarea

S.N.L.P. – sindicat reprezentativ la Giurgiu

Nu am găsit un titlu acestui articol și am apelat la exprimarea unei situații de fapt, valabilă din 01.11.2011 până în prezent și …pe viitor cât vom avea lângă noi colegi care ne înțeleg demersurile și eforturile sindicale.
În ultima perioadă acest canal de comunicare a ieșit un pic din zona de interes (îmi asum criticile) pentru că ne-am bazat mai mult pe comunicarea prin SMS. Știm că așa informațiile ajung mai direct la destinatar însă, înțelegem și nevoia de informare mai detaliată pe care o solicită membrii. Citește continuarea

Interpelare parlamentară – deficit de personal la Penitenciarul Giurgiu

Marți, 03.10.2017 în jurul orei 17.00 domnul deputat Andrei Alexandru-Ioan a urcat la tribuna Camerei Deputaților pentru a da citire interpelării parlamentare la adresa ministrului justiției pe tema problemelor din Penitenciarul Giurgiu.
În urma vizitei la Penitenciarul Giurgiu, în data de 10 iulie 2017, la invitația S.N.L.P. Filiala Giurgiu, parlamentarul a reținut problemele cu care ne confruntăm dar și demersul nostru în sensul că la acest moment am apelat la sprijinul său având în vedere calitatea pe care o deține de membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și securitate națională din Camera Deputaților.
Am continuat și ulterior demersul prin faptul că l-am informat cu privire la situația din unitate.
Ieri, și-a îndeplinit una din promisiunile formulate și a urcat la tribună cu interpelarea. Este deosebit de important pentru personalul unității și în egală măsură pentru unitate faptul că numele instituției precum și problemele personalului au fost discutate în Parlamentul României.
Avem certitudinea că majoritatea colegilor înțeleg demersul nostru și nivelul la care l-am ridicat.
Domnul deputat urmează să ne viziteze unitatea în cel mai scurt timp posibil însoțit de colegii din comisia parlamentară în care este membru și să aibă o discuție cu directorul general al ANP precum și cu ministrul justiției. Citește continuarea